N-am temple-n Eleusis, sfincși în Tebe,
și nici altare-n Efes pentru zei,
dar ca Orfeu cu mările egee
pe liră îmblânzesc și lupi și plebe.
Zadarnic Afrodita își descheie
sandalele, ispite să-mi înjghebe.
Și cântece și glas nu știu să-ntrebe
decât de una, singura femeie.
Euridice, amfora celestă,
incandescenta, limpedea mea voaltă,
te smulg din lut, din negura funestă,
și-ntr-un vârtej de flăcări laolaltă,
columnă strălucind de sacră forță,
în veșnicie ardem ca o torță.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și eternă, inspirată de mitul lui Orfeu și Euridice. Vorbitorul se identifică cu Orfeu, capabil să îmblânzească natura prin muzică, dar dedicat unei singure iubiri, pe care o smulge din întuneric și o transformă într-o forță eternă.