Și după ce-a strivit sub tălpi ciclonul
și-a Circei dulce vargă și ciclopii,
Ulisse-ntors la Curtea Penelopii
și-mpurpură cu arc tesalian tronul.
De-a valma pețitorii, jos, ca snopii..
Doar cel care cântase Ilionul,
poet cruțat, punea pe liră zvonul
furtunilor, cu iambii și cu trapii.
Ierta Ulisse strunele de aur.
Sta vinu-n cupe și-n frigare iedul,
un cer marin curgea spre Epidaur,.
își fumega mireasma trepiedul
și, mirt purtând pe fruntea lui și laur,
ardea-n lumină ca un zeu aedul.
Sensul versurilor
Piesa evocă întoarcerea lui Ulise și rolul poetului (aedului) în celebrarea evenimentelor și menținerea memoriei eroice. Aedul, asemenea unui zeu, celebrează triumful și eternizează povestea prin cântec.