De este vreo fată, în țara asta largă,
Neomenoasă, crudă și fără Dumnezeu,
Nu știu cum se întâmplă, că o întâlnesc eu
Și-n scurtă vreme-ajunge, apoi, să-mi fie dragă.
De este, însă, alta, în stare să-nțeleagă
Un suflet, și duioasă, și candidă mereu,
Oricât de tandru, gingaș, cu dânsa aș fi eu,
La cel mai prost bărbat, ea sigur o să meargă.
Eu m-am născut în lume, sub stea nenorocoasă;
Ce crudă e iubirea, vai! cât de dușmănoasă
Cu-acela care merită cea mai de preț răsplată:
Pe prost ea îl tratează regal, împărătește,
El are tot ce-i place, tot ce poftește-ndată,
Și doar nefericire, cel ce onest iubește.
Sensul versurilor
The song expresses the speaker's lament about love and fate. He observes that kind and sensitive souls are often overlooked, while those who are undeserving receive all the affection and rewards. The speaker feels cursed by fate, destined to experience only unhappiness in love despite his genuine feelings.