Departe-n zări, prin ceață, stă luna-nsângerată;
Din neguri jucăușe abia se mai cunoaște
Câmpia care-adoarme și-ncep să cânte broaște
În papura de-un tremur de vânt înfiorată.
Se-nchid palizii nuferi pe-a apelor oglindă
Și plopi ce stau de strajă, înalți și drepți în zări,
Cresc unul lângă altul ca niște arătări;
Iar spre tufișuri zborul de licurici colindă.
Și buhne deșteptate, cu-aripi ce-abia mai bat,
Vâslesc aerul negru și se strecoară mute,
Iar largul tot se umple de străluciri pierdute:
Alb, Venus se aprinde, și noaptea s-a lăsat.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn liniștit și misterios, plin de imagini poetice ale naturii. Se conturează o atmosferă melancolică și contemplativă, sugerând o reflectare asupra frumuseții efemere a lumii.