Rea ca o spusă mieroasă noaptea începe.
Cu merele celor muți ne hrănim.
Împlinim o lucrare ce mai degrabă stelelor o lași;
În toamna teilor noștri stăm ca un roșu de steag gânditor,
ca oaspeți arzători la sud.
Jurăm în numele noului Crist, să cununăm pulberi cu pulberi,
păsări cu rătăcitoare-ncălțări,
inima noastră cu scara de apă.
Lumii jurăm sfinte juruinți ale nisipului,
bucuros le jurăm,
tare jurăm, pe-acoperișuri de somn fără vise,
și fluturăm firul vremii, cărunt.
Ei ne strigă: huliți!.
De mult noi o știm.
De mult noi o știm, ei și ce?
În morile morții voi măcinați făina albă a făgăduinței;
o puneți în fața fraților și surorilor voastre.
Noi fluturăm părul vremii, cărunt.
Ne-aduceți aminte: huliți!
Prea bine o știm,
deasupra noastră să cadă păcatul.
Deasupra noastră să cadă păcatul tuturor semnelor vestitoare
să vină gâlgâitoarea mare,
împlătoșata pală de vânt a întoarcerii,
ziua miezului nopții,
să vină ce niciodată nu a mai fost!.
Să vină un om din mormânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de moarte, sacrificiu și renaștere. Vorbitorul își asumă un rol de hulitor, sfidând convențiile și așteptând o transformare radicală, o nouă ordine simbolizată de venirea unui om din mormânt.