În albastru, noaptea, cui i-a înflorit?
Ce vedea-vom oare înspre răsărit?
Tufele aprinse cu corole-n focuri
Armei îi oferă, iată, iarăși jocuri.
Somnul îi fusese slujnicei poruncă,
fierul însă-l bate inima-i adâncă.
Luna doar privește – fără cap e cine? –
Apa cum o scoate sufletul din mine.
Astăzi, cu-al meu sânge, lumea ce-am gătit
face albă strajă celui nevenit,
celui ce din mâini și bucle aceste
dulce salvator inimilor este.
În casa pe care focurile-o ling
am putut al rozei timp să îl ating.
Ofilite-n palme ele-acum îmi dorm,
aninat în bârne al iubirii somn.
Ți-am schițat o rană, jos, lângă bărbie
rana sunt eu însumi, doare și e vie.
Când la fel cenușa îmi va fi cu-a ta,
poate-atunci regatul tău s-ar ridica.
Sonnenwende
Paul Celan.
Die Nacht blüht blau: für wen? für wen?
Was werden wir im Osten sehn?
Die Hecke mit dem Feuerkranz
gebot der Waffe wieder Tanz.
Die Maid, der ich den Schlaf befahl,
schlägt mit dem Herzen an ein Stahl.
Der Mond sieht zu – den wer geköpft? –
wie meine Seele Wasser schöpft.
Die Welt, die ich mit Blut verbräm,
wacht weiß, ob keiner wiederkäm,
der, nur aus Händen und aus Haar,
der Herzen süßer Heiland war.
Im Haus, daran das Feuer leckt,
hab ich die Rosenzeit entdeckt.
Sie schläft, von meinen Fäusten welk
den Schlaf der Liebe im Gebälk.
Dir drüben mal ich unters Kinn
die Wunde die ich selber bin.
Wenn meine Asche deiner gleicht,
ersteht dein wahres Reich vielleicht.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de sacrificiu, iubire și moarte, într-un context nocturn și simbolic. Vorbitorul pare să ofere ceva de valoare supremă, posibil propria viață, în speranța unei renașteri sau a unei transformări.