Da, poezia-i sânge. De-i zbor razant, e sânge
Cald gâlgâind din aripi de-albatros.
De-i săgetare-n așchii de roci înalte, plânge
Cu sânge ochiul vulturului, scos.
Nuntindu-se cu Verbu-n zbor median. e pradă
Acestei pâcle și acestui vânt;
Ferindu-se de gloduri și piscuri de zăpadă
Nici umbră nu aruncă pe pământ.
Dar Verbul viu se smulge din zborul lin, asemeni
Unui condor cu ciocul de oțel,
Miresei efemere izbindu-i țeasta-n cremeni,
Zenit să fie și nadir tot el.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura sângeroasă și transformatoare a poeziei, văzută ca o forță vitală și sacră. Verbul viu este prezentat ca o entitate puternică, capabilă să schimbe realitatea și să atingă zenitul și nadirul existenței.