Nicolae Ţaţomir – Aselenizare

În zodia de epos astronaut,O liră-a lunii în zadar mai caut.Va mai sclipi Elada vechea-a luniiÎn mările tăcerii şi furtunii?Se vor mai naşte-n selenara vatrăOrfeu din cântec, Fidias din piatră,Beethoven din minunea-nsingurării?Ori Eminescu din hipnoza mării?Atâta ştiu: sub pasu-mi de scafandruCetăţile ecolui spun tandruCă în adâncul lunii dorm – tezaur –Tandreţe, nostalgie, vis de aur,Că … Citește mai mult

Nicolae Ţaţomir – Cuvântul

Nu poate fi, nu este, n-a fost decât așa:Pe bidivii vremii săltând ușor în șa,Parfumul și culoarea și sunetul, purtândÎn clare transparențe și inimă și gând,Sub cumpăna fântânii s-opresc ca trei haiduciCe-și dau binețe-n tihna străvechilor răscruciȘi bând din apa vie a ciuturii o gurăRămân din trei un cântec și numai o făptură.

Nicolae Ţaţomir – Scafandrierii

Suntem scafandrierii adâncului din noi.Cu tâmplele şi ochii sub sticle şi oţele,Uitând că taina încă se-ascunde-n flori şi stele,Ne cufundăm adesea-n vertical convoi.Visăm o nestemată cu magice puteriCe doarme de milenii în scoica fermecată,Un vis rotund prin care gândirea însetatăSă simtă armonia tăcutelor tăceri.Plutim flămânzi pe stranii, fluidice poteci,Bând aer dintr-o ploscă uşoară cum e … Citește mai mult

Nicolae Ţaţomir – Orchestra Mută

E flautul de ceară şi tobele-s de pluş;De pâslă-s contrabasul, viola şi oboiul.Viorile-şi înfundă în catifele boiulCând struna de mătase tresare sub arcuş.Şi totuşi peste-orchestră aceleaşi gesturi viiPlutesc ondulatorii sau gotice-n fiorulVibraţiei ce-mbracă în negru dirijorulÎmpuns mereu de acul baghetei argintii.Auditoriu-n sală aplaudă floralDin gingaşe petale, cerându-i cu sfialăOrchestrei să biseze tăcerea magistralăExecutată molto vivace … Citește mai mult

Nicolae Ţaţomir – Dar Verbul Viu

Da, poezia-i sânge. De-i zbor razant, e sângeCald gâlgâind din aripi de-albatros.De-i săgetare-n așchii de roci înalte, plângeCu sânge ochiul vulturului, scos.Nuntindu-se cu Verbu-n zbor median. e pradăAcestei pâcle și acestui vânt;Ferindu-se de gloduri și piscuri de zăpadăNici umbră nu aruncă pe pământ.Dar Verbul viu se smulge din zborul lin, asemeniUnui condor cu ciocul de … Citește mai mult

Nicolae Ţaţomir – Tremurând de Frumusețe

Pân-a nu-nvăța să cautTe credeam ascunsă-n flaut,Ori înaltă și subțireDupă struna unei lire.Mi te bănuiam ascunsăSub o floare, sub o frunză;Ghemuită sub mireasmăCa un vis, ca o fantasmă;Transparentă ca o boarelângă fiece culoare..M-așteptai, iubita mea,lângă lacul fără stea;La răspântia de drumurifără cântec și parfumuri;lângă cele pământeștiNumai tu așa cum eștiFără vis, fără tristețe,Tremurând de frumusețe.

Nicolae Ţaţomir – Străzile Din Bruges

Dorm goticele umbre pe recele bazaltLucios ca solzii, vânăt ca plumburile grele,Când peste burgul sumbru se tolănește-naltZig-zagul de-mpietrite triunghiuri isoscele.Pe uliți fără bronhii de fragede liveziTac tâmplă lângă tâmplă medivale case.Clipind din policrome ferestre în amieziȘi ațipind în lenea amurgurilor joase.Lagune-adânci își mișcă tentaculul fluidLent ruginind zăvoare și înverzind perețiiȘi poduri gri de piatră arcadele-și … Citește mai mult

Nicolae Ţaţomir – Strada Motanul Pescar

Când vântu-şi sună-n toamnă metalicul său ştreangŞi limba frunzei roşii pe ramul mort tresare,În poala amintirii, ca un motan, îmi sareStrăvechea ulicioară cu-acustică de gang.Ca un canal cu-o dungă albastră de uleiPe fundul cărui curge cotidianul freamăt,Sonora stradă-ngustă se-nfundă ca un geamătÎn liniştea fluidă a Senei, lângă chei.Fereste, faţă-n faţă-şi amestecă tăcutRăsufletul fierbinte şi intim … Citește mai mult

Nicolae Ţaţomir – În California Limbajului

În California limbajuluiPuțini am găsit aurulDin care-am făurit poemeInoxidabile..Trudiți stăm noaptea în jurul foculuiȘi nu putem ațipiDe bufnetul târnăcoapelorȘi pocnetul ciocanelorÎn țeasta pietrelor fără duh.Nisipul auriferSe scurge printre degeteleCare prind tot mai strâns mânerul unelteiPentru-a sfărâma zădarnicRocile sterilității.

Nicolae Ţaţomir – Terra

Ulcior de lut cu două toarte:Viață una, alta moarte.Un pas spre orgile furtunii,Alt pas spre harfa albă-a lunii.Când pe-al Odettei braț, o clipă,Când pe-al Odilliei aripă..Sub zmălțuitele lui patriiUlciorul ne așteaptă-n atriiSă-l așezăm gospodăreștePe mesele cu grâu și pește,Cu apă vie, nu cu Lethe,Stingându-ne eterna sete.La malul amintirii buneVraja Odilliei apune.Ulciorul gol cu două toartePlutește … Citește mai mult