Era o podgorie, poate un han,
Era și o hrubă acolo cu vin.
Scobită-n adânc, cu trepte-n declin,
Era o podgorie, poate un han.
Și poate visam, dar cred că priveam
Două glezne-n adânc, două albe chemări!
Și-un cântec de fată-n adânc auzeam
Și plânsetul vinului curs în căldări.
Afara era o căldură de iad
Și-o muzică-a iadului – scripci și pocale.
Acolo-n răcorile beznei
Luminile gleznelor albe și pale.
Oh, lunecoase miragii,
Tandre ocoluri în timp,
Miezul atâtor ravagii,
Subteranul Olimp!
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri vagi și misterioase legate de o podgorie și o hrubă de vin. Imaginile se amestecă cu senzații de căldură și răcoare, lumină și întuneric, sugerând o lume subterană plină de miraje și nostalgie.