Vine-o pasăre și coase,
în fuioare de mătase,
Ale norilor atlase,
De țări lungi și lunecoase…
Vine-o față și descoase,
Tot ce pasărea lucrase,
Și cu genele-i lucioase,
Ninge flori de nea frumoase,
Și-apoi le preschimbă în raze,
Argintând cărări și case…
Sensul versurilor
Piesa descrie venirea iernii printr-o metaforă poetică, unde o pasăre coase peisajul cu fulgi de nea, iar o față îl transformă în raze argintii. Sugerează ciclicitatea naturii și frumusețea efemeră a iernii.