Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeți în zarea deșartei câmpii,
Înalte și fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceață v-atinge
Când vântul vă bate şi ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară ;
Stropeşte pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.
Sensul versurilor
Piesa descrie melancolia toamnei și inevitabilitatea morții, folosind imagini ale naturii în descompunere. Plopii galbeni sunt simboluri ale vieții care se stinge, iar frunzele care cad sugerează trecerea timpului și apropierea sfârșitului.