Nichifor Crainic

Nichifor Crainic – Pasărea Albă

de

Pasăre tainică, pasăre albă,Fulger prin noapte-abia licăritDinspre apus spre răsărit,Pasăre tainică, pasăre albă.Greu e pământul de plânsete ud.Ţipătul groazei tale l-aud,Spintecă noaptea ca un cuţitDinspre apus spre răsărit.Pasăre tainică, pasăre albă,Ce laşi pe ţărmul din asfinţit?Cuib părăsit – trup putrezit.Pasăre tainică, pasăre albă.Moartea-i ca noaptea: hău întunecatÎntre două lumi despicat;Moartea-i ca noaptea: umbră şi vis.Dincolo … Citește mai mult

Nichifor Crainic – Șesuri Natale

de

Voi, șesuri nesfârșite sub ceruri largi de vară,Că ele liniștite și luminând că ele,Pe-aici îmi înfloriră și-aici se scuturarăÎn mersul vremii, macii copilăriei mele.Și-n pacea dogorită de-a verii-nvalvorareEa zace-n infinitul nelămuririi sale.Purtând poveri de roade, trec carele greoaieCu boi blajini dealungul prăfoaselor șoseleȘi doina, care-n focul văzduhului se moaie, îmi cade-n gând cu vremea copilăriei … Citește mai mult

Nichifor Crainic – Mama de Departe

de

Lângă lacul larg-înfiorat și pal,Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,Profilată trist pe cerul sângeriu,Printre foi căzute prea de timpuriu,Cu năframa-n care căutai să-ngropiSfâșiatul suflet risipit în stropi,Mamă de departe.Și de-atunci mereuLacrimile tale cad în gândul meu :Frunze veștejite peste lacul palTurburându-i veșnic sfărâmatul val.

Nichifor Crainic – Reculegere

de

Drumurile cu domoale întoarceri acasă,Asfințit de soare pe lame de coasă,Prosternări de sălcii și mesteacăn, boareDe azimă caldă scoasă din cuptoare,Aburit de inimi cântec tremurat,În urmă departe dealul însingurat,Seară ca o rasă de călugăriță înnegrind tăcut pe brațe de troiță,Răsărit de stele, umbră de grădini,Suflet de crăițe și de rosmarinȘezi puțin pe culme să privim … Citește mai mult

Nichifor Crainic – Amiaza

de

Din zorii dimineţii şi până adineauriSe-nveseli văzduhul de ştrengării de grauri,Şi ciocârlii în aer văzui cum îndoiescDin cântece şi sboruri frânturi de arabesc.Şi grânele, mişcate de mâni aeriene,Îşi clătinau comoara şi mii de buruieneCu spicele de aur cântară-n simfonie..Acum din cer apasă o grea monotonie.Le-a înecat pe toate o linişte profundă,Deşerturile zării lumina le inundă.Colinele-albăstrite … Citește mai mult

Nichifor Crainic – Cântec de Toamnă

de

Voi, plopilor galbeni, aprinse făcliiCe ardeți în zarea deșartei câmpii,Înalte și fumegătoare feştileDe veghe la moartea frumoaselor zile!Dar moartea cu aripi de ceață v-atingeCând vântul vă bate şi ploaia vă stinge,Iar frunza târzie, din rară mai rară,Stropeşte pământul cu picuri de ceară ;Stropeşte pământul încet, până cândTulpinele goale-or rămâne-ncurând,Pe zarea deşartă a moartelor zileStând negre … Citește mai mult

Nichifor Crainic – De Profundis

de

Străbunii mei din vremuri legendare,Al vostru suflet de umili țăraniA dormitat sub secolii tiraniCa sub un greu de lespezi funerare.Dar din adâncul miilor de ani,Tot ce-a mocnit în voi – frumos și mare –Irumpe-n mine ca o-nvâlvorareSpre ceru-ncins în zboruri de vultani.În sânge mi-arde dorul vostru scris;Urcați, prin mine, către biruință,Și-așa, cum ale voastre toate … Citește mai mult

Nichifor Crainic – Moș Crăciun

de

Moș cu barba de zăpadă,Fără daruri, moș sărman,Tinerețea ta grămadăN-o s-o vadăNici ãst an. Torc păianjenii sub grindă,Țara-i fără de băieți,Nu-ți mai vin cu ceață-n tindăO colindăSă-i înveți. De cu seară-naripațiiÎngeri nu mai cântă prinSinguraticele spațiiȘi-așteptațiiNu mai vin. Plânge biata gospodină,Brațele în gol se-ntind,Nu e ceară de-o lumină,Nici făinăDe-un colind. Tu, cel vesel de-altădată,Strângi pustiul … Citește mai mult

Nichifor Crainic – Limita

de

Aici pământul s-a-ngustat de-o şchioapă,Iar timpul, scos din lume, e pustiu.Eu sunt cel care s-a trezit în groapăŞi nu-şi aduce-aminte c-a fost viu.Pe frescă plăsmuirilor din viaţăUn braţ nemilostiv a dat cu var,Nici foame, nici colori nu-mi trec prin faţă,Doar alb păienjenit şi mortuar.O zi se scurge lungă cât o mie,Dar zece mii s-au scurs … Citește mai mult

Nichifor Crainic – Noaptea Învierii

de

Din spumă de vișini răsare conaculSub nemărginitul safir înstelat.Aprins de-așteptare, pândește buimaculStrângându-și toporul sub brațu-ncordat.Troianul de floare l-ascunde ca norulCe-ar sta să se spargă în trăsnet cumplit.Din sânge, rachiul, din minte, amorul,Străpung cu duhoare văzduhu-nflorit.E noaptea-nvierii. Tresaltă făptura;Tămâie e-n codri și smirnă-n grădini,Spre marea minune se-naltă naturaCu ierburi și arbori schimbați în lumini.Un clopot răsună, … Citește mai mult