Privește acest măr: e mai aprins
Decât obrazul tinerei fecioare,
Al cărei braț gingaș ți l-a întins
Ca ramura din pom, fremătătoare.
Sămânța prinsă-n carnea lui adâncă
Îi împlinește calma strălucire,
Când el, tăcut, spre lume își aruncă
Acea egală, pașnică privire
A unui astru viu care străbate,
Pe largi orbite, biruite spații,
Născând prin sine timpurile toate
Sub semnul unei certe gravitații,
Asemeni mumei tinere ce știe
Că-n arcuirea pântecului poartă
Durata unui timp ce o să vie
Prin coapsa ei, boltită ca o poartă.
Sensul versurilor
Piesa explorează simbolismul mărului ca reprezentare a vieții, fertilității și a ciclului timpului. Mărul este văzut ca un microcosmos, reflectând legătura dintre natură, umanitate și eternitate.