Unda spumă, vântul trece
Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspină
Tristă, dar senină.
Cum nu-s vântul ce aleargă
Pe oglinda largă,
Luciul apei de-l încruntă
Cu undă măruntă?
Căci aș trece suvenire
Blândă de iubire,
Peste-o mare de misteruri
Ce cuprinde ceruri.
Printre visele amare
A copilei care
O ador, o cânt cum cântă
Harfa pe o sfântă.
Sensul versurilor
Poezia descrie o stare contemplativă asupra naturii, dorința de a fi o forță blândă și iubitoare, și admirația pentru o figură feminină idealizată. Marea devine un simbol al misterelor și al emoțiilor profunde.