Și era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Și le îndoaie.
Acuma toți ei înfloresc
De primăvară
Ș-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.
Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia șiroind
Pe-a ta fereastră.
Și-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Și numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.
Atât de dulce și de plin
C-așa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic de primăvară, unde ploaia și soarele coexistă, creând o atmosferă magică. Naratorul este captivat de frumusețea naturii și de apariția unei persoane dragi, ochii acesteia fiind singurii care contează cu adevărat.