Taci, nu striga, Revolta mea. Pe liră
Nu vreau stidența gemetelor tale.
Îți strânge-n frâu nemărginita jale,
Răbdând arsura ei ca o martiră.
Din orice frământări te zguduiră,
Să-ți împletești covoare de petale
Și să le-așterni pe-ntunecata cale
Pe care Parcele ți-o hărăziră.
Precum David din ropot de suspine
Și-a făurit cântările senine,
Tu fă din plânsul tău literatură..
Tu pune peste rana ta adâncă
Olimpica sonetului măsură, –
Și de mai poți zâmbi.. zâmbește încă.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre transformarea suferinței în artă. Încurajează acceptarea destinului și găsirea frumuseții chiar și în momentele dificile, folosind creația artistică ca formă de catharsis.