literatura

Costel Zăgan – Cartea-i Dumnezeu

de

Cartea-i prima,cartea-i un izvor,la revedere, stima,de carte mi-e dor.Cartea-i un izvor,cartea-i un fluviu,ce-l rostim în cor,al vieții Danubiu.Cartea-i un fluviu,la revedere, stima,n-am niciun dubiu,cartea-i prima.Cartea-i un izvor,mă naște să nu mor.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri – Poetul

de

Este mai mult de-o simplă-nchipuire,Adică nu-i neapărat un trup, o fire.E o-ncercare de exprimare oarecareFără pretenții certe de finalizare.Este-o realitate existentă, evidentă,De a-și transmite ce dorință are ardentă;E cel ce-și caută cu-nverșunare și-are adepțiiAșa cum profu’ prin predare-și face lecții.E neînțelesul general, este-un misterCe nu degajă integralul, un boem, e-un auster.Îți dă ocazia unor reflecții … Citește mai mult

Vasko Popa – Căscatul Căscăturilor

de

A fost odată un căscatNici sub gingii, nici sub pălărieNici în gură, nici nicăieri.Era mai mare decât oriceMai mare decât propria-i mărime.Din când în cândBezna surdă lui, beznă deznădăjduităScăpăra ici-colo de disperareCa nişte stele, ai spune.A fost odată un căscatPlicticos ca orice căscatŞi pare-se că încă mai durează.

Eugenio Montale – Xenia (II) – 10

de

După lungi căutărite-am găsit într-un bar pe Avenidada Liberdade; nu știai o iotăde portugheză sau, mai bine zis, un cuvânt:numai: Madeira. Și sosi păhărelulcu o garnitură de languste mici.Seara fui comparat cu cei mai marilusitani cu nume de nepronunțatși cu Carducci pe deasupra.Deloc impresionată, te vedeam cum plângide-atâta râs ascunsă-ntr-o mulțimepoate plictisită, dar demnă.

Johann Wolfgang Von Goethe – Faust

de

Citate.Eu n-aș sta în tovărășia lui!Cum se apropie, pe locDe toate parcă-și bate joc,Și pare mânios;Îl vezi că de nimic nu-i bucuros;Pe frunte parcă scris i-ar fi,În veci să nu poată iubi.La brațul tău ce bine-mi e,Dar cum îl văd, mă-nneacă, mor.Patrunde-n plină viață omenească!Toți o trăiesc, dar o pricep câțiva.E sură, dragă, orice teorie,Și-i … Citește mai mult

Johann Wolfgang Von Goethe – Literatura Lumii

de

Regește când pe-a lui David strunăAl fetelor din vie cânt răsună,Privighetoarea lui Hafiz boschetulDe trandafiri când l-a mâhnit pe-ncetulȘi-a strălucit din piei de șerpi șerparulNoi cântece la antipozi barbarulCând asculta mai multe și mai mult,Armonic dans din sfere de tumult;Popoarele lăsați în bucurieS-asculte dar de cântec sub tărie!

Jorge Luis Borges – Poemul Presupunerilor

de

În seara cea din urmă plumbii șuieră.E vânt și vântul vântură cenușa,se-mpuținează ziua și-ncleștareacumplită, biruința nu-i a noastră.Barbarii au învins, barbarii gauchos.Eu, care legi studiat-am și canoane,eu, Francisco Narciso de Laprida,eu, care-am proclamat independențaîn aste tinere provincii. Fațamânjită mi-e-n sudoare și în sânge,speranță n-am, dar nici nu-mi este teamă,mă-ndrept spre miazăzi, prin mahalale.Acelui căpitan din … Citește mai mult