Cântă privighetoarea-n crâng. Seninul
Din luna liliacilor în floare
Vibra de trilurile-ncântătoare
În care pasărea-și topea suspinul.
Pe-ntinsuri se cernea, solemn, declinul
Părintelui suprem, slăvitul Soare.
Și-n goluri largi, Diana călătoare
Plutea așa de albă cum e crinul.
Pe undeva, din văi, porni deodată
O melodie-atâta de curată,
De parcă-un înger dorul sta să-și spună.
Părea că-s armonii din Prier smulte –
Pe când în crângul poleit de lună,
Tăcu privighetoarea să le-asculte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă idilică, unde cântecul privighetorii se îmbină cu lumina lunii. O melodie angelică se ridică din văi, atât de frumoasă încât chiar și privighetoarea tace pentru a o asculta, sugerând o armonie perfectă între natură și divinitate.