Mi-a îngânat stăpâna: „Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.”
Căci, uriașe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cerești,
Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești
Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite.
Dar ceața serii-neacă troianele de jar,
Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul,
Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți,
Când negrul văl al nopții înfășură pământul,
În gemăt să tresalte străbunii adormiți”
Sensul versurilor
The poem speaks of finding wisdom not in old books, but in the beauty of nature and the echoes of ancestors. It encourages listening to the wind and feeling the connection to the past during the night.