Codrule,
Dă-mi o frunză de sus,
pentru lumină şi pentru tinereţe,
Şi pentru viaţa care nu moare.
Codrule,
Dă-mi o frunză de jos,
Pentru întuneric şi pentru bătrâneţe;
Şi pentru moartea care nu învie.
Noi ne-am scris sufletul
Pe frunze..
Codrule,
Dă-mi toate frunzele tale
Să cânt cu ele.
Sau mai bine cântă tu
Şi cu sufletul meu.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra vieții și a morții, folosind codrul și frunzele ca simboluri ale ciclului natural. Vorbitorul caută în natură atât lumină și tinerețe, cât și întuneric și bătrânețe, recunoscând dualitatea existenței.