Versuri corectate și adnotate
Un vânt de searăaprins sărută cerul la apusși-i scoate rujuri de sânge pe obraji.Trântit în iarbă rup cu dințiigândind aiurea – muguriiunui vlăstar primăvăratic.Îmi zic: Din muguriamari înfloresc potire grele de nectarși cald din temelii tresarde-amarul tinerelor mele patimi.
Mă bătea prea tare soarele,Și te-am pus în geamCa pe-o hârtie albastră.Mă bătea prea tare gândul,Și te-am pusÎn dreptul frunțiiCa pe-o icoanăFăcătoare de minuni.Mă bătea prea tare moartea,Și te-am pus în dreptul inimii,Ca pe-un paravanDe dragoste.Acum, că pleci,Mă vor disputa cu o furie înzecităSoarele, gândul,Și moartea.Ca pe HomerCele șapte cetăți.
Ah, unde-a fost Cartagina arată,De mii de ani, nici iarba nu răsare.Învingătorii-atunci au dat cu sare,Făcând dintr-o minune-o albă pată.Un vechi blestem efectul şi-l aratăPoate şi-aici, între Carpaţi şi mare.Românul este bun numai să are,Dar rodul să nu-l strângă niciodată.Corabia cu vise se scufundă,Toţi şobolanii au sărit în undă,Înoată-nspăimântaţi în albe creste.Rămână doar şi versurile-aceste,Catarge … Citește mai mult
O femeieSe urcă-ntr-un pomȘi bărbatul îi ține cu amândouă mâinileScara. O pasăre zboarăPe cerȘi un copil îi țineAerul. O stea răsarePe cerȘi pământulÎi ține cerul.
E clar,Nu pot fi vânător.N-am stofă.Plec la vânătoare, țanțoș,Încordez arcul cel agerȘi observ mirat că seamănă cu o liră.Încep să cânt din arc.Nu-mi pot reprima acest răsfățAl sufletului,Marea bucurie a degetelor,Mângâind struna.Animalele, ciulind urechea,Se țin după mine, cârduri supuse.Și înaintez murmurând din arc,Lăsând în urmă o dârăDe împăcare în natură.
Toate hârtiile meleLe-am cărat cu brațulPe un câmp mare,Le-am semănat solemnȘi le-am arat adâncCu plugul.Să văd ce-o să răsarăDin gândurile acestea,Din bucurii, din tristețe, din fericire,Iarna, primăvara, vara și toamna.Acum mă plimbPe câmpul negruCu mâinile la spate,Mai neliniștit cu fiecare zi.Nu se poate totușiNici o literă să nu fi fost bună!Precis într-o ziCâmpul acesta se … Citește mai mult
Scara la cer.Un fir de păianjenAtârnă de tavan.Exact deasupra patului meu.În fiecare zi observCum se lasă tot mai jos.Mi se trimite șiScara la cer – zic.Mi se aruncă de sus.Deși am slăbit îngrozitor de multSunt doar fantoma celui ce am fostMă gândesc că trupul meuEste totuși prea greuPentru scara asta delicată.– Suflete, ia-o tu înainte.Pâs! … Citește mai mult
Ziua-mi intră în orbiteCa prin stele găuritePrin care se vede-o ziȘi-n ea un fel de-a fi.Când al meu și când al umbreiCând al umbrei, când al sumbreiDe figuri ce-nsumi-sUn arcuș dat cu sacaz.Am în mână două siteȘi-n ochi două cuțiteMa descântă cu un ciobMiezul nopții, fir cu bob.Cu năut, cu linte, mei,Moștenirea alor mei,Junghiară și … Citește mai mult
Muntele.Țin locul unei pietre de pavaj,Am ajuns aiciPrintr-o regretabilă confuzie.Au trecut peste mineMașini mici,Autocamioane,TancuriȘi tot felul de picioare.Am simțit soarele până la osȘi lunaPe la miezul nopții.Norii mă apasă cu umbra lor,De evenimente greleȘi importanteAm făcut bătături.Și cu toate că-mi portCu destul stoicismSoarta mea de granitCâteodată mă pomenesc urlând:Circulați numai pe partea carosabilăA sufletului meu,Barbarilor!
Cum făcea a lui Jaliu ca s-o înfuriePe Măria Bălii, vecina ei.Dădea gură la vite, striga păsările, câinii.-Hea, hea! Nea, Priene! Gâţi, gâţi! La vale, la vale cu voi!(Casa Măriei era mai la vale.)Na, Scandal! (Avea și-un cățel, Scandal.)Și Măria se plângea lui Dumitru lui Chirimenț-Jaliu, fir-ar al dracului, Jaliu mi-a adus sărăcia Boghii.Măria venea … Citește mai mult