Azi am fotografiat numai copaci,
Zece, o sută, o mie.
Îi voi developa la noapte,
Când sufletul va fi o cameră obscură. Apoi îi voi clasifica:
După frunze, după cercuri, după umbra lor.
O, ce ușor
Copacii intră unul într-altul!
Iată, nu mi-a rămas decât unul.
Pe-acesta îl voi fotografia din nou
Și voi observa cu spaimă
Că seamănă cu mine.
Ieri am fotografiat numai pietre.
Și piatra de la sfârșit
Semăna cu mine.
Alaltăieri – scaune –
Și cel care-a rămas
Semăna cu mine.
Toate lucrurile seamănă îngrozitor
Cu mine..
Mi-e frică.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a fricii de sine prin intermediul observației naturii și a obiectelor. Persoana care fotografiază descoperă o asemănare înfricoșătoare între sine și subiectele sale, sugerând o pierdere a individualității sau o confruntare cu aspecte neplăcute ale propriei persoane.