M-am lepădat
de creşterea viermilor de mătase
ca de ultima noapte în care voi mai putea privi cerul.
M-am lepădat de amintirea ta
ca de obsesia cea mai iubită:
„eu, într-un oraş de provincie, copilă,
zdrobind mai târziu în dinţi călinele proaspete”.
O, moarte!
M-am lepădat de dulceaţa satârului tău,
ca de bocetele adulţilor furioşi,
în care şi acum mai râde
tandrul-mortul de trei zile..
Sensul versurilor
Piesa exprimă renunțarea la diverse aspecte ale vieții și amintirilor, inclusiv la moarte, sugerând o detașare profundă și o acceptare stoică a inevitabilului. Tonul este melancolic și introspectiv, reflectând o pierdere și o eliberare simultană.