Dă-i înapoi crinului alb albul curat,
Și rozei pure iarăși culoarea purpurie;
Dă-i soarelui ‘napoi acea lumină vie
A ochilor ce te condamnă la furat.
Dă-i înapoi sirenei, din cântu-i minunat,
Cadențele în delicioasă armonie ;
Dă-le celor trei Grații-napoi grația, fie
Și doar fiindcă reclamă că liniștea le-ai luat.
Lui Venus cea splendidă dă-i înapoi splendoarea;
Minervei mintea, arta și pura simplitate;
Dianei celei caste fireasca neprihană.
Dezbară-te la urma urmei de grandoarea
Acestor daruri; și vei fi-n totalitate
Tu, doar cu tine însăți, adică inumană.
Sensul versurilor
Piesa deplânge pierderea calităților esențiale ale frumuseții, grației și virtuții, sugerând că renunțarea la aceste daruri divine duce la o stare inumană. Este o meditație asupra esenței umane și a valorilor pierdute.