Cerul, pământul, vântul care scade,
Valul, ce se întinde pe nisip,
Pești, scufundați în somn încremenit,
Tăcerea, odihnindu-se în noapte.
Pescar Aónio, stând întins pe spate,
În timp ce vântul alintă-al apei chip,
Zadarnic cheamă numele iubit
Plângând, căci doar să-l strigi, atât se poate.
”Valuri” (mai zise) ”până să nu mor
Din dragoste, redați-mi Nimfa, care
De voi fu dată morții prea curând”.
Niciun răspuns; marea se zbate-n gol;
Freamătă blând pădurea-n depărtare;
Vocea, de vânt purtată, piere-n vânt.
Sensul versurilor
A lamenting fisherman, Aónio, pleads with the waves to return his nymph, who was taken by death. His cries are unanswered, and his voice fades into the wind, highlighting the themes of loss and inconsolable grief.