Dimineață bălaie, lipește-ți pletele tale moi
de-obrajii mei, și respiră neatinsă, -n tăcere.
Departe, tot mai departe, își deschide pământul uriașa sa cupă,
renăscută din noapte.
Cu limpezi aripi coboară
miracolul, ca o enormă gânganie,
ușor atingând peceţile ce se deșteaptă
fără vreo presimțire.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de liniște și renaștere odată cu venirea dimineții. Natura este personificată, iar miracolul este prezentat ca o apariție delicată și neașteptată.