În cer e Rinul? Unde curge oare?
Există universala formă „Rin”,
un arhetip ce, neatins de timp,
ce-i cellalt Rin, în veșnic azi persistă
și-i rădăcina-acelui Rin german
curgând spre mare-n timp ce eu compun?
Așa au presupus platonicienii,
dar n-a crezut așa și William Ocean.
A spus că Rin (din etimonul rinan,
ce-nseamnă-a alerga) nu-i altceva
decât un supranume arbitrar
de om dat fugii seculare-a apei
de la zăpezi la firul de nisip.
Tot ce se poate. Hotărască alții.
Voi fi fiind, repet, doar lungul șir
de zile albe și de negre nopți
care-au iubit, cântat ori au citit
și pătimit-au spaime și speranțe?
Sau poate-o fi și altul, eul tainic,
al cărui iluzoriu chip, azi șters,
l-am cercetat în tulburată-oglindă?
De dincolo de moarte ști-voi, poate,
de fost-am cineva ori doar cuvânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează întrebări existențiale despre identitate și sensul vieții. Naratorul se întreabă dacă este doar o sumă a experiențelor sale sau dacă există un sine mai profund, ascuns, și dacă va găsi răspunsuri dincolo de moarte.