Revină-n glasul meu persanul vers
Spre-a ne-aminti că timpu-i un divers
Mod de-a urzi avide visuri vane,
În taină risipite-n univers.
Din nou să spună că cenușă-i focul,
Țărână-i trupul, și că acesta-i jocul:
Viața mea și-a ta sunt râu ce curge
Necontenit și repede-n tot locul.
Și că impunătorul monument
Zidit cu trudă, din trufie, lent,
Un vânt fugar e numai, că-n lumina
Lui Dumnezeu un veac e un moment.
Să ne-amintească-acea privighetoare
De aur, în puterea nopții, care
Își nalță odată trilul și comoara
Nerisipită-n veac de astre-avare.
Revină luna-n versul scrijelit
De mâna ta, precum în asfințit
Revine în grădina ta. Aceeași lună
Ce după-o vreme nu te-a mai găsit.
Să-ți fie pildă-n blânda înserare,
Sub clar de lună, -oglinda mișcătoare
A iazului, ce-ntruna ne învață
Că veșnic vechi și nou e tot ce-apare.
Te rog, persană lună, să revii,
Și voi, incerte-apusuri aurii.
Azi este ieri. Nu ești decât ceilalți.
Țărână-i chipul lor. Cu morții-învii.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii trecătoare a vieții și a timpului, folosind imagini poetice din natură și referințe culturale persane. Ea ne îndeamnă să ne amintim de efemeritatea existenței și să găsim sens în ciclul continuu al schimbării.