Se-așterne seara. Soarele se-ascunde
Sătul de drum, sub zarea de jeratic,
Apoi, sub cerul plumburiu, iernatic,
Răpește apei, oglindit în unde.
Orașul trist, aidoma mereu
– Și mai ales când trece lin o barcă –
Cu mine, care rătăcesc și parcă
Vreau pieritor să fiu, semeț la greu.
Văzând încetineala-n care piere
Atâta frumusețe. Demn sfârșit!
Ce mândru e că poate, mistuindu-și.
În asfințit podoabe efemere
Și-a brazilor verdeață-ntunecându-și,
Să se retragă molcom în sfârșit.
Sensul versurilor
Poezia descrie atmosfera melancolică a serii, cu soarele care apune și orașul care se afundă în tristețe. Vorbitorul reflectă asupra frumuseții efemere și a trecerii timpului, acceptând cu demnitate finalul.