apus

Duiliu Zamfirescu – Amurg

de

Se lasă noaptea, limpede și caldă;Răsare luna palidă pe cer,Punând pe valuri brațe ce se scaldăȘi-n toată firea aer de mister.Pe-un soclu rupt, o veselă bacantăȘi-nvăluie, de două mii de ani,În haina umbrei, pururi elegantă,Splendoarea umerilor diafani.Mişcând din flamuri, vechile trireme,Adorm în pacea lungului amurg,Înfiripând un vis din altă vreme:Izbânzile lui Hermes Demiurg.La umbra lor, … Citește mai mult

Dumitru Iacobescu – Amurg

de

Pornim. Vaporul nostru tainic frângeMelancolia apelor de NordȘi soarele ne flutură pe bordO flamură fantastică de sânge.O blondă miss, copila unui lordPrivește moartea soarelui – și plânge,Și lângă mine tot mai mult se strânge..Penumbra se lățește pe fiord.Un goeland ne fâlfâie în cale,Un călător ochește și-l ucide,Iar pasărea-n albastru se prăvale.Departe, orizontul se închideIar din … Citește mai mult

Dimitrie Anghel – În Port

de

E cald, și vântul bate acuma de la sud,De pretutindeni glasuri grăbite se aud,Cum urcă și se cheamă, pe cheiul alb de soare,În scăpărări de geamuri și-alămuri lucitoare,Duc trenurile-aiurea prisosul țării noastre..În zare ceru-i una cu apele albastre,Iar portul tot e galben de aurul luminii,Două clipite nu vezi pe cer aceleași linii;Pornește-un vas acuma, mișcându-și … Citește mai mult

Dimitrie Anghel – Toamna

de

Vara s-a dus…Palid, și fără vlagă, moareColo-n apus,Mâhnitul soare…Pustii sunt toate…Când vine toamna cu vălu-i alb de brumă,Holdele-s moarte,Pădurea-i goală, izvoru-n maluri jalnic sună…S-a stins farmecul nopții…Nu mai răsare luna-n taină…S-au îmbrăcat natura-ntreagă… cu-a morțiiNeagră haină…

Dino Campana – Fanfara Înclinată

de

Înclinată fanfarăArabesc al spațiului câmpurilor,Berna,Asemenea crinilor voștri albaștriLa umbra stejarilor seculariO apă curge prin văile verziPe mal bastionul pitic al zorilorȘi flori albe și roșiiCare au înfloritÎntr-un apus de turnulețe roșii.

Heinrich Heine – Că Mă Iubești Știam Eu Bine

de

Că mă iubești știam eu bine.De mult eu taina ți-am aflat,Dar când mi-ai spus tu însăți tainaNu știu de ce, m-am speriat.Urcat-am munți, de bucurie,Urcai, cântând, pe culme, sus,M-am coborât apoi la mareȘi-am plâns la al soarelui apus.Azi, inima mi-e ca un soare,Ca dânsul, caldă, învăpăiată,Și într-o mare de iubireSe-afundă mare și curată