Dincolo! Chiar aproape,
Ca zări familiare
Vestind niște enigme.
Le văd – curtenitoare.
Mereu egale-n sine,
Adânci, prelungi și grele
Enigme – calme mase.
Le-ating, uzez de ele.
Spre-a-mi deveni tovarăș,
Odaia zvon trimite.
Ce de-obiecte! Minții
I se supun, numite.
Enigme sunt, stau gata
Într-ajutor să-mi sară,
Amabile prin harul
A tot ce mă-nconjoară.
Mereu într-o urzeală
Mobilă ce-mi îmbie
În fiecare clipă
Adânca-i armonie.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a depăși limitele percepției și de a găsi armonie în enigmele vieții. Vorbește despre o realitate dincolo de cea imediată, unde obiectele și misterele se oferă ca tovarăși și ajutoare.