Nu, nu visez. Vigoarea
Creației pe-ntinderi
Aici se-ncheie raiul:
Penumbră de deprinderi.
Și-această aspră ființă
Care-mi impune norma
Din nou – nedeslușire
Ivindu-se sub forma.
De felurite perini,
De alb întins pe zid,
De braț ce ține-o mantă,
De corn înțepenit.
Ce-și amintește astre
Și gravitează bine –
Această-nrobitoare
Ființă își menține.
De-asemenea plinătatea-n
Necunoscutul pal:
Un dincolo, de taină,
Și nespus de real.
Sensul versurilor
Piesa explorează granița dintre realitate și iluzie, sugerând că există o lume misterioasă dincolo de percepția noastră imediată. Aceasta vorbește despre o forță enigmatică ce ne influențează existența.