Versuri corectate și adnotate
Voi știți ceva și mie nu-mi spuneți,Voi știți desigur ceva,Altfel cum ați trăi,Cum ați fi trăit atâtea decenii,Părinții mei,Și voi, bătrâni ai lumii?Scuzați-mă că vă opresc pe stradă,Domnule octogenar,Nu mi-ați putea destăinuiȘi mie taina grozavă?Îngenunchez în tulbure lavăLa picioarele voastre, bătrâni:Spuneți-mi taina..Stele reci cu labe fără soț vă mângâieȘi voi nu muriți.
Auzat-am auzat. 1.Auzat-am auzatCă dragostea s-o oprit,S-or opri apele toate,Dar dragostea nu s-a poate. 2.S-o opri apa din Olt,Dar dragostea nu de tot,S-o opri și Târnava,Dar dragostea știu că ba. 3.Cât trăiești, mândră, pe lume,Să nu-i spui badii pe nume,Spune-i foi de mintă creață,Nime să nu te priceapă. 4.Cine iubește și spune,Nu-l rabdă, Doamne, pe … Citește mai mult
I:Te-ai apropiatM-ai lăsat să te ating, să te simtCa un vis apari și dispariVii și pleci, unde alergi? Refren:Te-ai pierdut cumva căutând lumea taSau te-ai împiedicat de inima meaEști o taină ce n-o pot aflaEști rebela ca inima ta. II:Treci prin viața meaEști o stea ce apari și dispariEști ca un mister efemerVii și pleci, … Citește mai mult
Cum s-a-nchis deasupra-i laculNu vom ști – și spaimaCe-o-ndrepta spre noi de-asemeniÎși păstrează taina –.Crini acoperă băiatul –Necerută-i vestea,Necerută pălăriaÎncheind povestea.1864
Gândul lui de bărbat mi-e o tainăÎl întâlnesc și tresarEl poartă o circumferințăUnde nu am loc în zadar –Și chiar să cred eu c-aș avea –El știe că nu pot să vin –Impermeabil la întrebăriDeși suntem vecini –
Înțeleptul să-și ascundă orice taină-n adâncimecum stă zgripțorul pe munții rătăciți prin albăstrime.Din ascunsele-i sidefuri, perla-și toarce alba haină,boaba-i de lumină dură este adânca mării taină.
Umplând încăperea și inima toată,bărbatul veni de-afară, din zloată;glasul lui mare făcu să se sperie focul.Suduia lepădându-și cojocul.Parc-ar fi un stejar stufos,gândii în taină, dar era frumos.Se supăra și-ndată râdea.Acum am să-l fac să nu mai poată pleca.“Tu ești subțire și ageră ca o nuia,îmi spunea uneori,ești plină de ghimpi și de flori;teme-te de mâna … Citește mai mult
Ce fără margini încântare,ce cântec fără de-nceput,ce taină revărsată-n mare,femeia pornește c-un sărut.Ce cântec fără de-nceput,femeia-ncepe cu sfârșitul,dar niciodată n-am s-o uit,femeia-i pâinea și cuțitul.Femeia-ncepe cu sfârșitul,ce taină revărsată-n mare,cu răsăritul și-asfințitul,e cea mai pură întâmplare.Ce cântec fără de-nceput,ce rai de unde-ai re-născut.Costel Zăgan, CEZEISME II
Pâine ca o ninsoareCe tainic în inimi ne doare,sărutul tău de limpede rouă.Iubire ce adoarme pruncii la sân,născând din iubire, iubire mai mare,de raze din soare ninsoareși limpede semn pe frunte cântând.Ca o ninsoareplămădită-n Cuvântcu taină și-n taină arzând.
Tainica frăție.Cu cel ce frate-mi e-n stări,N-am taine, taina-i să sporească;Cu-acel străin, n-am cunoscut,N-am gând pe care să-l citească.De nu ne-i calea la-mândoiCărarea strâmtă spre Golgota,Nu cânt-același glas în noi,Nu plânge-aceeași strună nota.Cu-acel rătăcitor, „străin”,Acasă sunt, cu cel „de-acasă”Și ne-mpărțim ca pe-un tainȘi gândul spus și șoapta-ntoarsă.Eu vorbe n-am cu cel limbut,De „mut” sunt lesne … Citește mai mult