Respir,
Și aerul în pieptul meu
A devenit știință, iubire, bucurie,
Profundă bucurie
Ce nu mi se arată
Decât ca simpatie
De-a pururi necurmată
– Atât de simplă este –
Pentru a clipelor solemnă perindare.
Respir în ritmul lor
Îmbrățișând o parte
Din marea claritate necuprinsă.
Trăiești, trăiești, răpești – în tempo-ul vieții
– Întreaga lume pe aripi de vânt,
Acest preexistent – cum oare –
Dincolo
Care-și înalță pe podișul vremii
Har pentru mine întrucât respir,
Respir clipă de clipă,
Într-un contact fecund
Cu-această lume care mă susține,
Mă proslăvește,
Și în miraculosu-i echilibru
Mă-ntrece, mă uimește, mă cuprinde.
Jorge Guillén – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa celebrează conexiunea profundă dintre individ și lume prin actul simplu al respirației. Este o meditație asupra vieții, a naturii și a echilibrului fragil care ne susține existența.