Habar n-aveam cine fusese-n stare
Să facă ce vedeam; artist din fire
Crease viață, inimă, iubire,
Pe pânză, cu desene și culoare.
Am stat tăcut, în lungă nemișcare;
Desprins de grup, cuprins de o sfiire;
În membre nu aveam nicio zvâcnire,
Ci mut priveam la fața răpitoare.
Și de frumos simțeam inima plină,
Ca un acord ce în urechi vibrează
Când ies din orgă imnuri magistrale.
Sau ca un credincios ce se închină,
Și slava prin ferestre se filtrează
Colo-n penumbra vechii catedrale.
Sensul versurilor
The poem describes the overwhelming feeling of awe and admiration experienced when beholding a beautiful painting. The observer is deeply moved by the artwork, feeling a spiritual connection and a sense of profound beauty.