Veverița, care n-ai
Casă, curte și alai,
Legănându-te îmi stai
Sus, pe ramură, ca-n rai.
C-o alună-n gheare mici
De nimic nu-ți pasă, nici
De paftale și mărgele,
Scumpe-n ochii dragei mele,
Nici rublele de-argint
Pentru cari se bat și mint,
Lingușindu-se avan,
Toti boierii-n divan.
Stai pe ramura de tei
Și te uiți de sus la ei,
Stai pe creanga de stejar
Și de nimeni n-ai habar.
Sensul versurilor
Piesa descrie o veveriță care trăiește liberă în natură, fără griji materiale, spre deosebire de boierii preocupați de avere și statut social. Este o meditație asupra simplității și a libertății oferite de natură, în contrast cu complexitatea și superficialitatea vieții sociale.