Dar netezind alene al rochiei larg fald,
Domniță-nlănțuită de vrăji medievale,
Sub desflorirea serii ce-n juru-i se prăvale,
Ascultă căprioară sosită ca herald.
— ”Cuprinde-mă, domniță, cu brațul mic și cald,
Și să pornim! Nuntașii au poposit în vale.
Viața te așteaptă cu surle și chimvale,
Și vreau în ea și visul, și ochii să ți-i scald.”
Domnița îi răspunde: ”Le spune, dulce crainic:
“Domnița mulțumește străinilor ce-o vor,
Dar simte-n astă seară că visul e mai trainic,
Nedepășind sfielnic grădina între ziduri
Cu pajiștea mai moale ca lână din covor,
Mai verde decât fierea pe smălțuite bliduri.”
Sensul versurilor
O domniță este invitată la nuntă de o căprioară, dar ea refuză, preferând să rămână în lumea ei visătoare și izolată. Ea alege siguranța și confortul grădinii sale în locul aventurii și necunoscutului.
