Versuri corectate și adnotate
Mi s-a lăsat un nume moștenireDar l-am pierdut la jocuri de noroc,Odată cu veșmântul alb, de mire,Și numele din care mă invoc. A mai rămas în munte-o căprioară,Nespus de grațioasă și de vie,Care știa ce mult o să mă doarăAceastă nenumită nebunie. Din ochii ei cu lacrimile-n steleDin când în când trimite frunze, tei.Să odihnească … Citește mai mult
Fire-ai neicuță să fiiMă făcuși de mă iubiMă făcuși de mă iubiȘi mă lăsași a doriNu mi-ar pare neică răuDe te-aș dori numai euDar mai am două suroriFrumoase ca două floriSurioara mea cea mareDupă tine, neică moareEu mă uit neică la eaȘi mă doare inimaFace-m-aș o căprioarăSă intru-n codru la varăSă intru, să nu mai … Citește mai mult
O căprioară sta lângă un copăcelLiniștită și transfigurată, ca în vis.Era la ora unsprezece și două minute.Apoi am trecut pe la patruDimineața din nouȘi animalul sta la fel visând.M-am apropiat în cea mai mare linișteAbia respirând,Dimpotriva vântului, de pom,Și l-am atins cu vârful degetului.Dar.. era de ghips.
Din ce baladă veche a-nfloritei Anglitere,Din ce persană stampă, din ce tărâm pierdutAl tainicelor clipe închise în trecutVenit-a căprioara în ceasul de tăcere? O clipă doar zărit-am cum pajiștea-nfioarăCatifelatu-ți umblet în lină unduire,Făptură-nfiripată din fum de amintireȘi de uitare, albă, fugară căprioară. Puterea ce susține suflarea necuprinsăA lumii-ngăduință mi-e dat să-ntrezărescFăptura ta-n sclipirea de viitor … Citește mai mult
O, ciută, -n ochi, cât codru aice, -n umbra lui, te cheamă,câtă încredere și, vai,câtă-mai teamă, -.Având, drept armă, doar frumosultău salt, primejdia s-o-nfrunți;ceea ce nu trece de osulneștiutoare-i tale frunți.
Căprioara.O, căprioara: ce frumos interiorde vechi păduri în ochii ei inundă;câtă credință tremură rotundăstrăluminând al temerii fior!.Toate acestea cât de viu purtateîn grația vioaie a saltului perfect.Dar niciodată oricum nu vor ajungeîn nestăpânita inocență a frunțiisă aibă vreun efect.
Din vazduh abia s-audeȚipăt jalnic de prigorii…Cu ciubote mari și udeStau la masă vânătorii.Toți cu pușca lângă geantă,Guralivi și orășeni,Pun o pată discordantăPe căpița de strujeni.Și e frig, și toți îngheață…Și din când în când nu strică,Începând de dimineață,Câte-un strop de șacăriță….Într-o toamnă, zice unul,La un capăt deRazorM-am oprit să scot tutunul…Când, de jos, de … Citește mai mult
Ce mirat privește căprioaravânătorul căzut pe mușchiul moale!Înclinând coroana grea de coarne,vede cum mustește sângele-n rană.Sângera și-asemenea fapturi?Raul poate ca și noi să moară?Poate și el zacea, holbându-și ochiiplini de întrebări și de spaimă?Unde-i e puterea, când el însușicade ca și noi, cei fără arme,și-i cuprins de frică și de-aceeașienigmă în privirea sa frântă?
Fug, fug, fug, fug de oameni fug,Un biet chibrit arde pe rug,Sari, sare, sare-n apărarea mea sari,Lumea te va lovi.Am coarne doar de avertisment,Nu stau capră să fiu mai atent,Dau, dau, dau, dau din casă prea mult,Iar eu nici măcar nu pot să ascult.Iar tu taci, tu taci, tu taciIar tu taci, tu taci, tu … Citește mai mult
Dar netezind alene al rochiei larg fald,Domniță-nlănțuită de vrăji medievale,Sub desflorirea serii ce-n juru-i se prăvale,Ascultă căprioară sosită ca herald.— ”Cuprinde-mă, domniță, cu brațul mic și cald,Și să pornim! Nuntașii au poposit în vale.Viața te așteaptă cu surle și chimvale,Și vreau în ea și visul, și ochii să ți-i scald.”Domnița îi răspunde: ”Le spune, dulce … Citește mai mult