Cât vezi cu ochii: numai cer
Şi flota norilor gonaci.
La ancoră câţiva copaci,
Pe ţărmul marelui mister.
Te simţi grăunte de piper,
Gândac, în iarbă cu gândaci
În care, trup şi suflet, zaci
Privind luceafărul străjer.
Dar – uimitoare biruinţă –
În miligramul de fiinţă,
Un martor cerul şi-a ales.
Căci de n-aţi fi, voi, ochi de-argilă,
Ar fi lipsită de-nţeles
Nemuritoarea lui vigilă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o perspectivă umilă asupra măreției naturii și a misterelor universului. Observatorul, simțindu-se insignifiant, găsește totuși un rol esențial în a fi martorul acestei măreții, dând sens vigilenței eterne a cerului.