Ivit cu luna intră în livezi,
Când răsuflând în magică tăcere,
Din crengi pe selenarele zăpezi
În troieniri de vis cad grele mere.
Stă împietrit de taină, ca-n obezi,
Pândit de nemuriri și de mistere.
În pârguirea sevei parcă vezi
Cum crește-n el pământul în putere.
Un nor. Iar luna. Și din umbră sare
Răpind la piept plăpândă înnodare
De nimfe — lebezi albe sau păreri.
Se sparg pe căi lactee rodii coapte
Și, îmbătat de trupul lor de lapte,
Un faun soarbe luminosul cer.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă magică, în care un faun apare într-o livadă, absorbind esența vitală a naturii și a creaturilor mitologice. Este o celebrare a puterii și misterului naturii, văzută printr-o lentilă mitologică.