Versuri corectate și adnotate
Cireșule, frunză rarăFrunză din poianăBine mi-ai prins astă vară, frunză din poianăCă de la umbrița ta am început dragosteabis.Cine ți-a rupt crengile, frunză, murele, maiȘi ți-a luat cireșele, frunză, mureleNeicuța al tău supăratCă prea mult te-așteptatMi-a rupt toate crengile și mi-a luat cireșelebis.Cireșule, frunză rarăFrunză, din poianăSă crești mare, până la varăFrunză, din poianăSă crești … Citește mai mult
În a zilei blondă splendoaredouă care pline cu cărămidă trecând;nuanță trandafirie care revendicăși renunță, rând pe rând.Cum se face că, deodatăaceastă nuanță fragedă devineun nou complot de viațăîntre noi și mâine.
Văzute de îngeri, vârfurile arborilor, poatesunt rădăcini ce beau din nori;și din pământ, rădăcinile fagului, toatesunt pentru ei tăcute sărbători.Pentru ei pământul nu-i luminăîn fața cerului – plin ca un pământ?Acest pământ fierbinte în care suspină,lângă izvoare, uitarea celor ce mai sunt.
Adesea, mult înaintesufletul – pasăre zboară;un cer mai înalt, mai fierbinteîl trage-n afară.În timp ce noi bâjbâimprin ceață și brumă, străduindu-nesă-l ajungem din urmă.
Centaurul, el adevăr exprimăprin anotimpuri în salturi trecând,o lume, aflată abia la-nceput,prin puterea lui a umplut.Și numai Hermafrodituleste în sine-mplinitul.Noi căutăm pe orice căijumătatea pierdută din acești Semi-Zei.
Mi-am luat adio de la toți și toate.Atâtea despărțiri m-au tot formatde când eram copil… Și libertatesă reîncep, privirii mi-au lăsat.Ce-mi mai rămâne este să reumpludin nou privirii și să îndrăgescacele lucruri după care umblu,ce seamănă absențelor, firesc.
Fereastra.3.Fața de masă verticalăobișnuitul tain ne împarte,ziua, adesea, amarăși dulcea noapte.Prânz nemaisfârșitÎn albastra nemărginire,nu te lăsa, ostenitsă te hrănești din privire.Evenimente ale acestei firipână se coce pruna:ochii sorb trandafiriși beau luna!
Cine ar mai lua-o în seamăde n-ar fi în stareblândă și inefabilă,să ne trezească teamă?Pe lângă puterea eiorice violență-i săracă,când ea se dezlănțuienimeni nu se mai apără.
Apă grăbită, ce curge – apă uitucăpe care pământul distrat o bea,rămâi o clipă în mâna-mi uitucă,amintește-ți, aș vrea!Limpede și iute iubire, indiferență,aproape absență, ce piere,între ale tale prea multe sosiri și plecăritremură un pic de ședere
Să ne oprim puțin, să mai vorbim.Chiar eu în seara aceasta mă voi opriși mă veți asculta chiar voi.Ceva mai târziu, alții se vor jucade-a vecinii, pe drumsub acești frumoși arbori sub care suntem acum.