— Teatrul antic —
Pe cer se perindă lin nourii şi
Azurul adânc, spălat de lumină.
Pe trepte se-așază tăcute, pe rând,
Când umbră, când rază senină.
Pădurea în juru-mi și-adună și ea
Un fraged obraz de ramură verde.
Și trunchiul, și mușchiul, și frunză privesc,
Doar veacul privirea își pierde.
Eschile, Sofocle, aici nu s-au stins
Și glasul le tremură-n aer —
Și mierlele fluieră coruri de mult
Și vântul, străvechiul lor vaier.
Teatrul pustiu e umplut azi de zei
Cu trup străveziu de vecie.
În piatră, în plantă și-n pieptu-mi la fel
Fierbintele suflu adie.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra teatrului antic Epidaur, unde natura și istoria se împletesc. Versurile evocă un sentiment de melancolie și reverie, sugerând că spiritul trecutului încă persistă în prezent.