În spate zid de stâncă arde-n cer
Pe care torc cununi vulturii.
În față, prăvălită-n golful clar,
Umbrirea verde stinsă a pădurii.
Sfințită de oracol și altar,
Pieziș o rază taie inserarea.
Și cum coboară caprele și pier,
Cresc clopoței din vreme, că izvoare.
Lumina peste marmure dă maci,
Dar grabnic înnoptarea le culege
Și trupuri de coloane stau că magi
Să-nfrunte visul, veacul să-l dezlege.
E umbră timpului, pe care șed
Sub Fedriadele nemuritoare.
Teatru, stadiu, temple — nu-i mai văd:
Apollo sună-n mine viers de soare.
Sensul versurilor
Poezia descrie un peisaj antic și sacru, probabil Delfi, unde natura și istoria se împletesc. Poetul simte prezența divină a lui Apollo și contemplă trecerea timpului sub umbra monumentelor.