Din neagră culme – mumă care poartă
În pântecul de taină prunc ursit –
Milenii împietrite ţi-au urzit
Curatul chip descătuşat de soartă.
Tulpini de orgă – jocul împlinit
Doar pentru ochi pe a tăcerii poartă –
Prind soarele în urmă fără toartă,
Scot stelele strălucind la infinit.
Minunea ta e dură şi fragilă,
Cleştar, de care mi-am legat şi eu
Un suflet clar, un trup opac de-argilă.
Prin tine îmi învăţ arhitectură
Divină şi, desăvârşind natură,
Răsfrâng senin vecia în vers greu.
Sensul versurilor
Poezia explorează frumusețea și fragilitatea cristalului, văzut ca o minune a naturii. Eul liric își conectează sufletul cu această creație, învățând despre arhitectura divină și reflectând eternitatea prin intermediul versurilor.