Când fumam prin iazul ce ne
fugărea prin viscol și pe
dragoste… iar câtă lene-n
blidu-acelei rari risipe!.
Tauri suri suiți în cumpeni
cârcăleau c-o moarte vie
noaptea câmpului de cumpeni
sus în luna colilie.
Iar noi rătăceam prin păduri fermecate
în carete cu miri,
sub păsări, sub toate
somnoroasele cerului răpiri.
Și-și răsucea toamna, ca o vulpe
în kalokagathia postumă,
coada de flăcări, gâtul de gumă,
când le cresc fetelor constelații pe pulpe.
Sensul versurilor
Piesa evocă o stare de visare și nostalgie, amintind de momente trecute petrecute în natură. Versurile sugerează o călătorie interioară și o contemplare a efemerității vieții.