Pentru-o viață-n care-am tremurat,
pentru nevroza stării noastre – tainic
mustește dezolant acolo-n ceainic
paloarea unui vis neterminat.
Gheișa din covor e dezbrăcată,
privește un tablou solar și sudic –
iar acum pe-alături trenele o cată,
desenul tău o mângâie impudic.
Ar vrea faianța madrigalului prezis,
dar rușinos cuprinde-n brațe plușul:
plouă de jos, plouă de sus de-acum arcușul
– năluca din covor s-a sinucis.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de deznădejde și melancolie profundă, reflectând asupra efemerității vieții și a visurilor neîmplinite. Imaginile poetice sugerează o lume interioară tulburată, unde frumusețea și decăderea coexistă, culminând cu un act final de disperare.