Muntele-i ca un pahar cu zahăr și băștinași:
îmi place să văd cum i se joacă șerpii în sânge.
Duminica fuge și plânge.
Tragic lichid.
Stă agățat un vultur pe cer ca o foarfece rece.
Întuneric. Zid.
Cerul atârnă pe perete ca o minciună.
Din această răbdare mănâncă hereții.
Întunericul-i ca un grâu.
Desfrâu.
Lună.
Vântul vine și trece.
Soarele ciugulește din sângele-nchegat
– de un rece eteric –
al dimineții care-a plecat.
Și din pliscul cu fast, în râu,
tremură
un lichid tragic.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de melancolie profundă, folosind imagini puternice din natură pentru a ilustra sentimente de pierdere și deznădejde. Versurile creează o atmosferă întunecată și apăsătoare, sugerând o luptă interioară cu emoții dificile.