Ram de palmier se frânge în nea,
trepte se răstoarnă,
orașul mort străluce în lumină
străină de iarnă.
Copiii țipă și urcă
dealul foamei în ger,
mănâncă din albă făină
și înalță rugă la cer.
Sclipirea măreață a iernii
aurul mandarinei îl împinge
în sălbatice rafale de vânt.
Se rostogolește portocala de sânge.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă sumbră de exil, unde frigul iernii și foametea afectează copiii. Imaginea portocalei de sânge rostogolindu-se sugerează pierdere și disperare într-un peisaj dezolant.