Ingeborg Bachmann – Cântece în Exil XII
Gura, ce în gura mea a înnoptat,Ochi, ce la ochiul meu de pază a stat,Mâna –.și acei ochi care m-au nimicit!Gura, ce sentință a rostit,Mâna, care m-a executat!
cantece exil
Ingeborg Bachmann – Cântece în Exil I
Ram de palmier se frânge în nea,trepte se răstoarnă,orașul mort străluce în luminăstrăină de iarnă.Copiii țipă și urcădealul foamei în ger,mănâncă din albă făinăși înalță rugă la cer.Sclipirea măreață a ierniiaurul mandarinei îl împingeîn sălbatice rafale de vânt.Se rostogolește portocala de sânge.
Ingeborg Bachmann – Cântece în Exil XIII
Soarele nu încălzește, mută e marea.Mormintele, acoperite în zăpezi, nu le dezleagă nimeni.Să nu fie umplută chiar nici o vatrăcu jar vânjos? Dar jarul nu o face.Eliberează-mă! Nu pot muri la nesfârșit.Sfântul are alte treburi;are grijă de oraș și umblă după pâine.Sub povara pânzei, frânghia atârnă greu;curând se va rupe. Însă nu mă acoperă.Sunt încă … Citește mai mult