M-am hotărât în mine să m-adun,
Să-mi strâng hotarele aproape, mai aproape.
Mormane de tăcere să mă-ngroape,
Într-un ungher îngust, cu miros bun.
Un spaţiu alb de tihnă şi răcoare,
Tăiat în muchii drepte de amiezi,
Împrejmuit cu linişti de livezi
Şi-adăpostit de streşini mari, de soare.
N-am să mai prind în plasă constelaţii,
Condurul lunii n-am să-l mai sărut
Şi voi uita tot ce-mi va fi părut
Că mă cuprinde-n larg încăpătoare spaţii.
Prietene de visuri şi de cânt
Rămâi acolo, între zodii, sus!
Eu m-am întors cu faţa spre Apus
Ca să adorm aici, lângă pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie o retragere interioară, o hotărâre de a se izola de lume și de a se pregăti pentru un final. Vorbitorul își ia rămas bun de la visuri și aspirații, întorcându-se spre un loc de odihnă lângă pământ.